Muzica îl face pe om… fericit!

Este un motiv pentru care muzica ajunge să fie prezentă la toate zilele importante ale oamenilor. Este vorba de același motiv pentru care există muzică despre absolut orice. Ea are darul de a capta emoții și de a le păstra intacte, pe măsură ce le transmite de la om la om, de la strămoși la contemporani, de la noi către cei ce vor veni în urma noastră. Muzica de la nuntă este exemplul perfect de emoție cristalizată în note. Ea duce hora înainte, duce mirii spre altar, spre viitor, spre prima lor noapte împreună și spre restul vieții lor frumoase. Muzica aduce împreună oamenii adunați spre a-i celebra pe tinerii căsătoriți.

Muzica de nuntă este cea care trebuie să-i facă pe miri să tresalte de bucurie și pe invitați să-i înțeleagă și să empatizeze cu ei. Alegerea muzicii de nuntă trebuie făcută după criterii cât se poate de riguroase. Sigur, ea e plăcere curată, dar la cât de mult diferă preferințele oamenilor în materie de muzică, este foarte greu să împaci pe toată lumea și, mai ales, să-i ridici pe toți de la masă. Ducându-i pe ringul de dans. Primul vals este al mirelui și al miresei. Restul nunții este al invitaților, care trebuie să se simtă cât mai bine.

În definitiv, muzica de la nuntă reprezintă transpunerea în plan fizic a bunei dispoziții aferente unirii dintre două suflete. Acea bună dizpoziție trebuie tradusă într-un limbaj muzical și estetic accesibil și inteligibil pentru fiecare categorie și tipologie umană prezentă la nuntă. Unora le poate părea oarecum simplă această muzică; în realitate, este foarte expresivă, iar interpretarea ei este cea care o face cu atât mai lesne de înțeles pentru ascultători. Cheia succesului unui eveniment fericit din viața ta este buna dizpoziție a tuturor celor care participă la el, așa că va trebui să te gândești chiar la toată lumea când alegi interpretul și muzica pentru nuntă.

Ce muzica se potriveste la nunta ta?

Nunțile, deși din exterior par toate la fel, sunt foarte diferite între ele și la fel este și muzica potrivită pentru fiecare dintre ele. Sigur, de multe ori mirii cad în capcana modei și ajung să organizeze nunți care nu le reflectă, neapărat, personalitatea; totuși, este recomandat ca acest eveniment să fie cât mai personalizat, pentru că ideea tocmai aceasta este: să devină o amintire de neuitat pentru toată lumea. Drept urmare, cel mai bine este să alegi în funcție de gusturile tale și ale invitaților tăi, în cazul în care nunta pe care o organizezi nu are o tematică anume.

Formația de nuntă trebuie să fie cât mai versatilă cu putință. Există posibilitatea ca alegerea ta inițială să nu mulțumească pe toată lumea, deci repertoriul formației trebuie să fie cât se poate de variat în ce privește piesele și genurile abordate. Capacitatea de adaptare este și ea cât se poate de importantă.

Invitații tăi se plictisesc de muzica anilor 50 care se potrivește cu tematica de film noir pe care ai ales-o?

Nu e nimic, o formație bună va ști să cânte o muzică populară frumoasă și autentică, de toată lumea se va ridica la horă în doi timpi și trei mișcări!

Ca să fii sigur că formația pe care o vei alege să întrețină atmosfera la nunta ta se va ridica la înălțimea așteptărilor, ascult-o înainte, află exact ce știe și ce poate să cânte și abia apoi ia o decizie definitivă. Formațiile sau interpreții pentru nunți care se respectă vor avea, cu siguranță, un canal de Youtube unde vei putea vedea cum se comportă atât live, cât și în studio. Dacă nu ești convins, poți cere chiar o audiție, pentru că e de preferat să hotărăști în deplină cunoștință de cauză; în fond, o nuntă fără muzică e ca un film fără coloană sonoră.

Cate melodii, atatia oameni

Muzica este dintotdeauna cel mai bun psiholog al omului. Ea se adresează, în mod direct, sinelui și emoției umane. Astfel, face să vibreze coardele cele mai profunde ale făpturii, să atingă punctele sensibile ale ascultătorului și să-l transpună în stări care altfel ar fi imposibil de atins. O asemenea putere este aproape magică; nu întâmplător, anumite tipuri de muzică sunt asociate ritualurilor oculte și vrăjitoriei. Ba, chiar, în trecut, anumite acorduri chiar au ajuns să fie interzise, din cauză că declanșau în oameni trăiri atât de intense, încât Biserica le considera ca fiind păcătoase și neplăcute lui Dumnezeu.

Astăzi, muzica a ajuns să însoțească oamenii peste tot, de la un drum până la magazin până la nuntă. Ne ține de urât, ne ține treji, ne încurajează, ne aduce aminte de momentele cele mai frumoase sau chiar face unele momente să fie și mai frumoase decât ar putea să fie în condiții de liniște perfectă. Muzica se leagă foarte bine de peisaj, dând viață trăirilor, dar și amintirilor generate de acestea peste timp. Cum ar arăta viața fără ea? Uită-te la un film fără coloană sonoră și vei înțelege cât de cenușiu ar părea totul.

Iată de ce are omul nevoie de note ca însoțitori!

Pentru interpret, muzica este un limbaj mai clar, mai expresiv și mai eficient decât vorbirea. Prin fiecare inflexiune a vocii sau prin fiecare ciupire a coardelor, muzicianul poate să transmită o emoție pe care nicio altă formă de artă nu o poate exprima. De la detaliu la ansamblu, muzica înseamnă echilibru interior și reușește să surprindă trăiri care cumva rămân intacte în traseul lor de la compozitor la ascultător, trecând fără opreliște peste spațiu și peste timp. Practic, în muzică vei regăsi bucuriile, tristețile, visele și năzuințele înaintașilor tăi, din cele mai adânci straturi ale istoriei.

Muzica de nunta, o întreaga lume de optiuni

Când vine vorba de muzica pentru nuntă, majoritatea oamenilor consideră că în afară de lăutari nu mai există mare lucru. Ei bine, sunt atâtea nunți câte cupluri și atâtea tipuri de cântări câte sunt nunți.  Muzica este o formă de artă, ceea ce înseamnă că este caracterizată de unicitate, de originalitate, de capacitatea de a transmite exact emoția care te face pe tine să vibrezi. Cred că fiecare persoană în parte are, undeva, în lume, o operă de artă care i se potrivește perfect, care îi vorbește pe limba sa, care a fost sau va fi concepută numai și numai pentru sufletul ei.

Discuția cu o formație pentru nuntă trebuie să pornească de la o descriere a personalității mirilor. Nu vă temeți să vorbiți despre ce vă place și despre ce doriți să ascultați. O formație de nuntă trebuie să știe să se adapteze și să poată interpreta orice, de la muzică de cameră la muzică populară și de la cântece lăutărești la heavy metal. Ei bine, aici poate exagerez și eu puțin, dar, pe de altă parte, n-o să vrea nimeni repertoriul Burzum la nuntă. Nu de alta, dar acolo mai vin și rude care poate nu sunt obișnuite cu atmosfera creată de asemenea genuri muzicale.

În fine, cere o audiție înainte de a angaja o formație sau un interpret pentru nunta ta. Ascultă chiar tu ce are de oferit fiecare, ca să nu ai parte de surprize neplăcute. Nu stă nimeni, la propria nuntă, să dea indicații prețioase formației. Acestea se dau înainte, pentru ca totul să fie perfect în ziua ta mult visată. Comunicarea este, până la urmă, soluția tuturor problemelor. Muzica ideală e posibil să fie chiar la doi pași de tine și poate să se audă chiar la nunta ta, transformând-o într-o experiență cu atât mai plăcută și mai de neuitat.

Muzica, un catalizator al emotiilor tale

Orice formă de artă este concepută pentru a transmite o anume stare, o anume emoție, un anume set de sentimente. Muzica, mai mult ca oricare altă formă de artă, poate să amplifice sentimentele celui care-o ascultă, sincronizându-și frecvențele cu cele ale sufletului omenesc. În momentele importante din viața omului, emoțiile sunt puternice; cumva, ele au nevoie de muzică pentru a fi completate, pentru a fi susținute, pentru a se imprima profund în fibra amintirilor care se construiesc în acele clipe. În acest scop există muzica de nuntă, spre exemplu; pentru a sădi în sufletul tău semințele unor amintiri cât se poate de frumoase și de vii, chiar și peste mulți ani.

Muzica de nuntă este concepută pentru a exprima veselie, bucurie imensă, dar și gingășia iubirii. Complexitatea acestui gen de muzică se conformează celei manifestate de sentimentele mirilor și ale invitaților. Pofta de viață resimțită de un alai de nuntași necesită o coloană sonoră puternică, ritmată și, în același timp, expresivă. Măiestria interpreților este esențială în aceste condiții, pentru că o muzică amplă este foarte greu de cântat corect; pentru a ajunge la un asemenea nivel, este nevoie de foarte multă muncă, dar și de talent și pasiune din partea fiecărui cântăreț în parte.

Afară de priceperea în ale muzicii, o formație pentru nunți trebuie să se priceapă la a înțelege cât mai bine psihologia ascultătorului, să fie capabilă să comunice cu el în ambele sensuri. Concret, reacția publicului este un mesaj esențial de receptat pentru interpret. Doar așa se poate adapta nevoilor și dorințelor publicului. Muzica, la rândul ei, este cea care declanșează răspunsuri emoționale extrem de puternice în sufletele ascultătorilor, care ajung să se dezlănțuie în cel mai plăcut mod sub acțiunea notelor muzicale, a ritmurilor și a atmosferei create și întreținute de artiști anume pentru a marca momente de vis.

Viata are nevoie de o coloana sonora.

Fiecare moment al vieții tale, literalmente, fiecare secundă, este o emoție, atinge o coardă lăuntrică numai a ta. Din acest punct de vedere, viața ta se constituie dintr-un lung șir de note muzicale, alternate; înalte, joase, medii, pauze. Viața ta este un cântec. Cu cât o melodie este mai apropiată de acest ritm unic al tău, cu atât mai mult îți va plăcea. Căutarea veșniică a muzicianului urmărește acea linie melodică desăvârșită care să se suprapună peste a ta, completând-o și amplificând-o, scopul final fiind plăcerea absolută pe care arta o poate oferi spiritului omenesc.
De aceea, fiecare bucată de muzică este unică. Sunt sute de genuri, mii de subgenuri, o infinitate de cântece compuse și necompuse încă, fiecare dintre ele având potențialul de a-ți deveni coloană sonoră sau măcar de a face parte din aceasta. Este o mare provocare pentru un cântăreț să ajungă autorul acelei piese muzicale care să te însoțească o viață întreagă, dar reușita unui asemenea demers artistic aduce o plăcere de nedescris; o plăcere similară cu cea pe care o simte omul care și-a găsit cântecul perfect. Se vede în ochii tăi și-n mișcările tale faptul că muzica te-a atins așa cum ți-ai dorit. Asta este răsplata menestrelului tău!
Cum ajungi la asemenea performanță? Fiind într-o continuă căutare și într-o continuă luptă mai ales cu tine însuți. Nu contează ce cântă alții, important este ca tu, ca artist, să ai propria ta viziune și propriul tău stil. Câtă vreme nu te lași descurajat de propriile greșeli, care sunt inevitabile, ca-n orice alt domeniu, munca ta va deveni tot mai apreciată, pentru că și rezultatele vor fi tot mai bune. A face muzică este mai mult decât un act artistic. Este un act de curaj, care își primește răsplata pe măsura amplitudinii sale. La sfârșit, dacă fie și un om spune că muzica ta este coloana sonoră a vieții lui, poți spune că ești un artist împlinit.

Cum iubeste românul…

Aşa-i făcut românul, să iubească mereu cu patimă, să fie străfulgerat de fiori de câte ori întâlnește privirea persoanei care-i pune inima pe jar! Iată și vorba asta, ”a fi cu inima pe jar”, vorbește cu de la sine putere despre cum simte românul dragostea: ca pe un foc lăuntric, o văpaie care-i mistuie sufletul, dar nu cu durere și suferință, ci cu bucurie și dor, dar mai ales cu inspirație. Dintre datinile românești, la mare preț stă Dragobetele. Personaj fantastic despre care se spune că ar fi chiar fiul Babei Dochia, Dragobetele este protectorul iubirii și al celor care se iubesc.
În cinstea lui, datorită lui, poate chiar din cauza lui, românul face tot ce face. Trudește ca să-și adăpostească familia, râde și plânge alături de persoana iubită, ba chiar și la război tot pentru ea și tot cu gândul la binele ei se duce. Totuși, cel mai mult și cel mai mult, românul creează în numele iubirii. Cântă, scrie, joacă și zâmbește pentru ea, ca și când ar veni sfârșitul timpului și o dragoste de o veșnicie trebuie neapărat exprimată într-o clipă, într-o notă, într-un vers. La urma urmei, cine știe ce greutăți vrea soarta să-i arunce-n traistă.
Astăzi, în cea de-a 24 zi a lui Făurar, mai mult ca oricând trebuie să spună românul ”te iubesc!” din străfundurile inimii lui. Să sară peste piciorul celei pe care-o iubește, cum zice străvechea datină, s-o alinte până toată se preface în zâmbet, să-i cânte și s- o joace până la ziuă, pentru că fără ea ar lipsi o jumătate de lume, ar lipsi însăși fibra care îl inspiră pe român să trăiască. Așa simte el, cu tărie și cu pasiune, așa că ce alt sfat mai bun să-i dau, decât să o și arate exact așa cum o simte? Iubește, române, și spune-o pe limba ta!

Reflectari la final de an

Cu bune, cu rele, a mai trecut un an, iar acum nu este rost decat de reflectări asupra anului ce-a trecut și planuri pentru cel ce se va instala curând. Pentru mine a fost un an plin de momente frumoase, de evenimente reușite, de bucurii trăite alături de familia mea și de formația de nuntă din Iași. Un an în care am muncit și m-am bucurat de talentul ce mi-a fost dat de Dumnezeu. Bucuria de a cânta și entuzismul m-au însoțit de-a lungul acestui an la fiecare eveniment și la fiecare reprezentație și sper să vă bucur tot mai mult cu trilurile vocii mele.

Tendinte muzicale pentru nuntile din 2017

În caz că plănuiți marele eveniment din viața voastră, căsătoria, trebuie să fiți la curent cu tot ce se poartă în materie de aranjamente, tematici, rochii, coafuri și, nu în ultimul rând, care sunt tendințele și pe ce fel de muzică de nunta in Iasi se joacă la petreceri. Iar în ceea ce privește acest capitol, îmi dau toată silința să vă lămuresc! Sunteți curioși?

De Craciun, toate drumurile duc acasa

Dragii mei, trăim vremuri în care toți suntem risipiți prin lume, care încotro, în căutarea unei vieți mai bune, în căutarea unui viitor, în căutarea libertății… Fiecare își are motivul pentru care a zburat de la cuibul părintesc. Dar știi… viața asta mai bună vine cu un preț greu de plătit: singurătatea. Departe, printre străini,  dorul de ai tăi ajunge să te apese, cu atât mai tare cu cât sărbătorile care odinioară aduceau toată familia laolaltă în jurul bradului se apropie. Te simți rupt de tradițiile cu care ai crescut, mirosul Crăciunului îți lipsește… Bradul este acolo, dar nu e cel de acasă, împodobit cu drag de toată familia, în acordurile colindelor neaoșe.

Așa sentimente care te încearcă tot mai tare în perioada aceasta devin dor de casă. Dor de ducă, dor de pământurile tale de baștină, de dealurile cele domoale care ți-au stat strajă somnului pe când erai prunc de-o șchioapă; dor de casa cea călduroasă și de acel miros care atât de mult îți lipsește. Îți rămâne doar să-ți împachetezi lacrimile și simțirea și lucrurile și să vii acasă. Lasă pământul străin străinilor, că nu se pustiește fără tine preț de câteva zile. Treci pe acasă și nu-i uita pe ai tăi, pentru că fără ei nu erai unde ești acum; aproape, departe, bine, rău, tot ce ești li se datorează. Tu le datorezi doar o vizită.

Vino la ei și frământă un cozonac, fugărește un porc dacă asta-i datina! Râzi cu ei cum o făceai pe vremuri, în jurul unui pahar de vin de țară aprig și bun. Sunt oamenii cei mai dragi ție și meriți, după atâta timp de stat departe, să fii alături de ei așa cum și ei au fost lângă tine de câte ori ai avut nevoie. Aripile cu care ai zburat? Ei ți le-au dat. Răsplătește-i măcar cu prezența ta. Vei vedea ce mult va-nsemna pentru ei ca locul tău de lângă brad să nu mai fie și anul acesta gol!

 Page 2 of 8 « 1  2  3  4  5 » ...  Last » 

Muzica de nunta, metoda de cunoastere a oamenilor

Muzica de nunta si atmosfera evenimentului

Muzica pentru nunti si muzica pentru muzica

Ce formație se potrivește la nunta ta?

Despre comunicarea cu formatia de nunta

Care este muzica de nunta ce prinde la toata lumea?