O formatie buna pentru nunta stie cui ii canta

Balanganel 1În alegerea unei formații pentru nuntă, e mare nevoie de ajutor, mai ales că în Iași oferta este foarte variată. Problema este găsirea unei formații care să poată să se integreze bine în atmosfera pe care vrei să ți-o creezi la nuntă. Cel mai important, pentru mine, este ca tu să ai parte de o zi așa cum ai visat-o, pentru că știu și eu câte resurse consumă organizarea unei nunți. Sunt multe detalii asupra cărora trebuie să te concentrezi. Treaba mea e muzica. Nu. Trăirea mea e muzica, pentru că m-am născut printre note muzicale și așa am adorat mereu să trăiesc. Îmi place să fiu alături de tinerele familii, motiv pentru care am și ales să înfiițez o formație pentru nunți. Ce suflet nu se simte mângâiat de bucuria unor miri?

Să nu crezi că e ușor să faci parte dintr-o formație pentru nunți. Oamenii au așteptări, gusturi diferite, preferințe muzicale dintre cele mai variate. Sigur, muzica tradițională românească este și a fost mereu preferata mea. Dar nu e singura care să ridice ieșeanul de la masă și să-l arunce la joc. Cântece de demult, care aduc nostalgii în sufletul fiecărui nuntaș sau muzică din cea mai nouă, după inima tânără a invitaților mai frenetici, toate la fel de dragi îmi sunt. Pentru că o formație de nuntă trebuie să simtă alaiul și nevoile lui, iar bucuria celor prezenți este și bucuria mea.

O adevărată formație pentru nuntă știe să cânte cu sufletul, nu doar să manevreze niște instrumente și să scoată sunete seci. Fiecare nuanță, fiecare tril, fiecare privire aruncată publicului contribuie la un spectacol pe care cei prezenți la nuntă să-l aprecieze, dar și să-l țină minte. Pentru o formație de nuntă, cea mai bună publicitate e la fel ca folclorul: merge din gură în gură. Când caută cineva o formație de nuntă, primul lucru pe care-l face este să întrebe prin Iași, pe la cunoștințe care au tot fost la nunți și să vadă cine ce și cum cântă. Acesta este motivul pentru care am grijă ca formația să cânte profesionist, iar eu să fiu în cea mai bună formă. Secretul este buna dispoziție, pe care o împărțim între noi, iar scopul este nunta care să rămână mereu cea mai frumoasă amintire a ta. Sau măcar începutul unui șir lung de amintiri din ce în ce mai plăcute.

Criterii in alegerea unei formatii de nunta in Iasi

nunta_balanSe ştie că muzică la nuntă este ca sarea în bucate, iar fără o formaţie de nunta profesionistă din Iasi evenimentul nu poate fi unul pe deplin reuşit. Însă, cum ştii să alegi formaţia de nuntă potrivită şi care să se ridice la înălţimea aşteptărilor tale? Există câţiva paşi esenţiali pe care trebuie să îi urmezi atunci când te decizi asupra formaţiei ce va însufleţi atmosfera evenimentului şi va aduce bucuria printre invitaţi.

Muzica, parte din experienta ta

Să găsești formații pentru nuntă în Iași nu e lucru ușor. Nunți multe, formații puține și multe dintre ele nici nu se prea țin de cuvânt. Eu sunt o persoană foarte deschisă în relația cu cel care mă roagă să-i cânt. Vezi... Nici nu îl consider client, ci prieten, pentru că împărțim voie bună și muzică de suflet, muzică românească sau muzică ușoară. Îmi place să cunosc omul înainte de a-i oferi muzica mea, pentru că trebuie să i se potrivească mânușă!

Muzica, prietena cea mai buna a omului

Balanel2Muzica a însoțit pașii omului pe pământul acesta încă de la nașterea lui, și ca individ, și ca specie. Este de la sine înțeles că marile evenimente din viața lui, marile rituri de trecere ca botezul, nunta sau înmormântarea să se petreacă în ritm de muzică și, unde e cazul, cu joc.

Pentru că preferințele omului în materie de cântec sunt variate, am învățat să ating urechea ta cu o varietate de genuri muzicale. Folclorul se află în inima mea chiar lângă șlagărele de muzică ușoară care ți-au încântat copilăria. Frank Sinatra a reușit să te apropie de persoana iubită mai bine decât orice alt interpret, așa că nu te sfii să te bucuri încă o dată de trilurile lui. Doar iubirea se potrivește cel mai bine cu un dans lent, care vă face să păreți un singur trup!

Și dacă vrei să fii mai săltăreț, iarăși ai de unde alege, căci folclorul românesc nu e doar de jale, ci și de veselie, că așa a știut mereu omul de pe aici, să râdă și când altora le e a plânge și să plângă până și la bucurie mare! Iar muzica locului n-a făcut decât să surprindă această trăsătură curioasă de caracter a românului și să o pună în valoare.

Eu? Eu doar o duc mai departe, pentru că nu-mi doresc să moară vreodată bogatul nostru folclor în materie de vers și de cânt. De joc e treaba ta să te ocupi și să-l păstrezi în mișcare.

5 pasi pentru o nunta asa cum o visezi

unnamed (2)1. Asigura-te ca viitorul tau sot/sotie este perechea potrivita
Din experienta va spun ca organizarea unui eveniment de o asa amploare aduce cu sine mult stres, neliniste si reprosuri. Trebuie sa fiti pregatiti pentru asta! Nu putine au fost cazurile in care mi s-au anulat evenimente la cererea beneficiarului tocmai din cauza faptului ca perechea „si-a dat arama pe fata” si s-au vazut nevoiti sa puna capat relatiei.
Nu lasati parintii sa se ocupe mai mult decat este necesar de evenimentul vostru. Parintii trebuie consultati insa deciziile finale sunt ale voastre. Un alt motiv pentru care s-au anulat evenimente a fost tocmai faptul ca socrii s-au „ocupat” prea mult de organizare si astfel au intervenit rupturi intre oameni care credeau ca se cunosc foarte bine.

2. Intocmeste o lista corecta de invitati

Este un punct foarte important in organizarea nuntii voastre! In functie de numarul invitatilor veti sti ce sala sa alegeti pentru marele eveniment. Asigurati-va ca pe aceasta lista sunt trecute doar persoanele cu care voi, organizatorii, va intersectati periodic. Nu invitati la nunta persoane, prieteni, cunostinte, rude cu care nu v-ati vazut de foarte multa vreme; riscati sa va confirme in prima instanta ca mai apoi sa se sustraga elegant de la eveniment.

3. Alege-ti o sala care sa se raporteze ca si dimensiuni aproape perfect la numarul de invitati

Sigur, aici, multi vor spune ca atata timp cat spatiul e mai mare nu e o problema pentru ca va fi loc de dans! SURPRIZA!!! Este loc de dans dar nu va fi atmosfera pe care o visati. Tocmai de aceea este important sa va ganditi foarte bine pe cine invitati la nunta. Multi dintre voi isi doresc o sala mare, fara stalpi, pentru ca atmosfera sa fie una de bal vienez. Va ofer un pont: salile mari, in proportie de 90%, au parte de cea mai proasta acustica! Atata timp cat nu este o acustica buna si muzica va rasuna ca in pestera atmosfera va lasa din nou de dorit.

4. Alege-ti un fotograf si un videograf

De aici lucrurile se complica un pic. Este foarte important ca acesti doi (sau mai multi) oameni sa fie pe placul inimii tale, sa va intelegeti din priviri inca de la primele intalniri. Spun asta pentru ca in timpul noptii marelui vostru eveniment sa nu fiti nevoiti sa ii cautati pentru a va filma sau a va fotografia un moment important al serii. S-ar putea sa nu ii gasiti, momentul sa treaca si sa fie pierdut pentru totdeauna – timpul este ireversibil! Ei va imortalizeaza amintirile nuntii voastre, deci sunt la fel de importanti ca muzica si ca mirii.

5. Alege-ti formatia de nunta

La acest capitol au curs rauri si rauri de cerneala si s-au scris multe articole. Fiecare formatie de nunta va incerca sa-si puna intr-o lumina favorabila atuurile. DA, formatia este intr-adevar un pion important in angrenajul petrecerii, insa nu orice formatie! Unii vor spune ca importanta este experienta, altii vor spune ca tineretea, altii vor spune ca repertoriul, altii vor spune ca talentul, si discutia si exemplele vor putea continua la nesfarsit! Cum sa va alegeti formatia? Dupa pret! DA, pretul face diferenta! „O vorba romaneasca spune ca suntem prea saraci sa ne imbracam ieftin” – are relevanta si in pretul formatiilor de nunta. Veti alege o formatie ieftina si veti risca sa fiti nemultumiti total de prestatia lor. Cum spuneam mai sus, timpul este ireversibil. Evenimentul trece iar voi ramaneti cu povara grea a esecului in alegerea formatiei de nunta pe care ati avut-o la evenimentul vostru. O formatie de nunta ceva mai scumpa va garantez ca are si experienta(experienta creste odata cu timpul, pretul creste pe masura ce trec anii) si repertoriu, si talent, si imagine si nu in ultimul rand tinerete, emanata de placerea de a canta si de a se simti bine la un eveniment la care sunt remunerati pe masura! Asadar, dragilor, ganditi-va ca 500€ fac cateodata diferenta dintre un eveniment spectaculos si unul sortit esecului! Cati dintre voi ar da 500€ in plus sa stie ca evenimentul lor este pe maini bune?

Andrei Balan & Orchestra este alaturi de tine pentru a crea evenimente de vis si pentru a da viata sentimentelor tale!

Jocul românesc e cel mai dulce joc

Astăzi, vezi hore peste tot, la orice ocazie, de la concerte la evenimente și chiar și în jocul copiilor. Dar de unde vine hora și de ce ne este nouă așa de dragă? Cercul este un motiv care apare în multe culturi înrudite cu a noastră. Și nu numai în dans, ci și în pictură, sculptură... Toate artele sunt pătrunse de influența cercului. Motivul pentru care apare peste tot se pierde în zorii istoriei și poate chiar mai devreme. Succesiunea anotimpurilor este un cerc, la fel ca și ciclul vieții omenești.

Traditii de Paste cu Andrei Balan

Paste-in-BucovinaFrumusetea momentelor impreuna se ascunde timid in suflete, insa de sarbatori creeaza cele mai frumoase momente alaturi de familie. Ce draga mi-e aceasta sarbatoare, cand totul pare linistit si plin de bunatate, cand lumea nu se mai grabeste sa ajunga la birou, la facultate sau la o sedinta importanta, ci se grabeste sa ajunga acasa.

De Paste, toate traditiile iti coloreaza sufletul in cele mai frumoase nuante si il lumineaza, ii da libertate sa viseze, sa fie mai bun si sa imparta bucurie. Traditiile difera in functie de zonele tarii, insa peste tot buntatatea si linistea din suflete dau viata celor mai frumoase clipe.

In Joia Mare gospodinele aduna toate ingredientele si incep sa pregateasca pasca si cozonacul. Aceste delicii culinare sunt traditionale si se servesc de Paste cu multa bucurie in suflet. In Vinerea Mare, ouale sunt vospite in traditionala culoare rosie pentru a simboliza sangele lui Iisus Hristos cand a fost rastignit. In noaptea de Inviere, crestinii merg la biserica si iau lumina, unul dintre cele mai importante simboluri ale Pastelui, iar apoi iau parte la slujba de Inviere. Lumina este dusa acasa pentru a aduce pace si liniste in casa. Prima zi de Paste aduce familia impreuna, iar momentele pe care le petreceti in jurul mesei de Paste aduce fericire si liniste in suflete.

De Paste, toate drumurile duc acasa. Fiecare suflet se bucura de fericirea simpla, pe care o aveam in copilarie, iar momentele impreuna iti dau siguranta ca viata este frumoasa si ca tu trebuie sa te bucuri de ea in fiecare moment.

Aprilie, luna sperantei

flori-de-primavara-02Inca din copilarie am privit luna aprilie ca pe o luna a sperantei, a renasterii. Fiind influentat si de faptul ca Pastele se sarbatoreste de multe ori in luna aprilie, am considerat ca aceasta luna este perfecta pentru a readuce bunatatea in viata ta, pentru a renaste si a deveni mai bun, mai milostiv cu cei din jur.

Natura revine la viata, copacii se bucura de un festival al culorilor cand infloresc, iar mireasma florilor te imbie sa faci gesturi simple, ce aduc atata fericire. E luna in care iti doresti sa sarbatoresti acest frumos spectacol ce se oglindeste in ochii tai, luna in care deja incepi sa iti planuiesti escapadele in natura, in care inveti sa iubesti din nou, in care speri si visezi, in care devii mai bun cu tine si cu ceilalti.

Odata cu natura, renastem si noi.  Avem nevoie de acest miracol sun ochii nostri pentru a ne da incredere ca vom reusi sa facem acelasi lucru de cate ori este necesar. De aceea suntem martorii celui mai frumos spectacol in fiecare primavara. Observam ca este posibil, ca nimic nu ne impiedica sa devenim mai buni, sa avem un suflet mai frumos.

Recunosc ca in aprilie si eu fac schimbari, si eu renasc, si eu invat sa iubesc mai puternic, sa cred mai tare in visul meu, sa fiu mai bun. Schimbarile sunt bine-venite, mai ales cand devenim oameni mai buni. Fa o schimbare in luna aprilie , o schimbare ce iti va aduce liniste in suflet si soare in priviri. Andrei Balan & Orchestra, formatie de nunta din Iasi, iti propune sa iti colorezi sufletul in cele mai pure nuante in aceasta primavara.

Formatii de nunta pentru vise indeplinite

11942324_916151505127789_1426554428628918507_o (1)Pentru ca nunta ta sa celebreze frumoasa poveste de dragoste dintre voi, aveti nevoie de detalii pretioase ce vor pune accentul pe preferintele voastre. Astfel, nunta voastra se va transforma in clipe de iubire si emotie pentru toti invitatii. Andrei Balan & Orchestra va transforma evenimentul tau intr-un real success atat pentru voi, cat si pentru invitati.

Formatia de nunta Iasi este foarte importanta pentru evenimentul pe care doresti sa il organizezi deoarece ea da tonul distractiei, iar trilurile muzicii pot da viata celor mai frumoase momente alaturi de cei dragi. Momentul uniunii a doua suflete pentru vecie este un motiv de sarbatoare, iar muzica trebuie sa fie nelispita pentru a colora momentele in cele mai frumoase nuante.

Andrei Balan & Orchestra implineste cele mai arzatoare dorinte si da viata unor visuri ce vor deveni frumoase amintiri pentru sufletul tau.  Cu un repertoriu foarte variat ce incanta fiecare inima si invita la dans fiecare doamna sau domnisoara, formatia de nunta Iasi Andrei Balan va pune pe note sentimentele si emotiile voastre si le va transpune in cantece si momente de vis.

Descopera cele mai frumoase sentimente prin melodii ce reflecta momentele importante din viata ta si da viata serilor magice de vara, in care sentimentele se reunesc sub cerul instelat. Andrei Balan & Orchestra te asteapta la o nunta de poveste, in care muzica si distractia va fi asigurata de catre noi! Paseste pe ritmuri de dans spre visurile tale si da viata unor momente de vis cu Andrei Balan & Orchestra!

Timp pentru suflet

32540c2De multe ori traim intr-o continua agitatie. Dorim sa ajungem persoane de succes, care nu au grija zilei de maine, insa uitam sa avem grija de sufletul nostru, sa facem lucruri frumoase, ce ne aduc fericire. Astfel, ajungem sa nu ne acordam timp pentru suflet, pentru a deveni mai buni, mai fericiti, mai lipsiti de griji.

Cele mai frumoase momente din viata  nu au fost cele in care am devenit celebru sau in care am castigat o suma mare de bani, ci lucrurile simple precum zambetul sotiei mele sau ganguritul baietelului meu. Imi amintesc cu drag de lucrurile ce imi aduceau fericire cand eram copil. Acestea nu s-au schimbat foarte mult. Revederea bunicilor plini de voiosie, poalele-n brau ale mamei sau mirosul de lemne din soba sunt unele dintre cele mai pretioase momente pe care le caut cu drag de fiecare data cand simt nevoia sa acord ceva timp sufletului meu.

Timpul pentru sufletul tau este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care ti le poti darui. Ai grija de tine, de lucrurile ce iti aduc placere si nu te neglija niciodata in cautarea succesului. Reamintese-ti de copilarie si de placerile acesteia, de inghetata ce iti racorea verile, de zambetul prietenei din liceu, de primul sarut sau de prima excursie. Aduna-i pe cei dragi si petreceti clipe minunate impreuna sau relaxeaza-te cu ajutorul unei pasiuni.

Mereu trebuie sa ne amintim de sufletul nostru, sa ii dedicam timp si bucurii. Un suflet fericit creeaza o viata fericita alaturi de persoanele dragi! Andrei Balan & Orchestra te indeamna sa iti rezervi timp pentru a deveni fericit!

 Page 5 of 8  « First  ... « 3  4  5  6  7 » ...  Last » 

Muzica de nunta, metoda de cunoastere a oamenilor

Muzica de nunta si atmosfera evenimentului

Muzica pentru nunti si muzica pentru muzica

Ce formație se potrivește la nunta ta?

Despre comunicarea cu formatia de nunta

Care este muzica de nunta ce prinde la toata lumea?