BalanelSă găsești formații pentru nuntă în Iași nu e lucru ușor. Nunți multe, formații puține și multe dintre ele nici nu se prea țin de cuvânt. Eu sunt o persoană foarte deschisă în relația cu cel care mă roagă să-i cânt. Vezi… Nici nu îl consider client, ci prieten, pentru că împărțim voie bună și muzică de suflet, muzică românească sau muzică ușoară. Îmi place să cunosc omul înainte de a-i oferi muzica mea, pentru că trebuie să i se potrivească mânușă!

Decizia alegerii unei formații sau a unui cântăreț pentru nuntă îți aparține, până la urmă. Eu, unul, îmi doresc să fac mai mult decât muzică. Verau să creez o atmosferă potrivită specificului fiecărui eveniment, să fac parte din eveniment, nu să apar ca o notă discordantă. Dorința mea este ca toată lumea să se simtă bine, să danseze, să se bucure cu adevărat de cântecele care-i sunt dragi. Doresc să fac din fiecare cântare o experiență pentru ascultător, pent că ăsta este, cred eu, scopul muzicii: să atingă sufletul celui care o receptează.

Muzica este o formă de comunicare, în primul rând. Ea transmite mesaje sentimentale, transmite corpului semnale după care acesta se mișcă, reînvie amintiri pe care le credeai pierdute și, nu în ultimul rând, creează unele noi pe care le vei păstra aproape de sufletul tău toată viața, la fel cum vei păstra și fotografiile de nuntă. Acesta este motivul pentru care partea… auditivă a evenimentului tău este extrem de importantă și acesta este motivul pentru care simt un profund respect pentru arta muzicii.

Muzica de nunta, metoda de cunoastere a oamenilor

Muzica de nunta si atmosfera evenimentului

Muzica pentru nunti si muzica pentru muzica

Ce formație se potrivește la nunta ta?

Despre comunicarea cu formatia de nunta

Care este muzica de nunta ce prinde la toata lumea?