Andrei Balan BandO formație bună pentru nunți trebuie să fie mult mai adaptabilă decât una clasică. Noi trebuie să putem cânta o sumedenie de genuri de muzică pentru încântarea gazdelor noastre, trebuie să ne ridicăm mereu la înălțimea celor mai pretențioase gusturi. În asta rezidă provocarea și plăcerea de a face parte dintr-o formație pentru nunți. Trebuie mereu să devii tot mai bun, să stăpânești tot mai multe stiluri și, în același timp, să înveți să observi ce le place și ce nu le place ascultătorilor tăi, pentru a te putea adapta exigențelor acestora. Și să nu creadă cineva că asemenea lucru este ușor de făcut!

Într-un alai de nuntă, vei întâlni persoane care ascultă orice, de la jazz la muzică populară, de la cântece lăutărești până la rock. Tradiția cere ca, la nuntă, toată lumea să se distreze și să își găsească locul, astfel că formația pentru nunți este datoare față de gazdele ei să treacă prin tot acest registru de gusturi variate. Îmi place să cred că reușesc, de cele mai multe ori, să fiu convingător în abordarea tuturor stilurilor muzicale pe care le ofer împreună cu colegii mei, iar dacă ar fi să-mi spun cea mai mare calitate, cred că aceea ar fi adaptabilitatea.

A face parte dintr-o formație pentru nunți înseamnă mai mult decât a urca pe o scenă și a interpreta un repertoriu stabilit dinainte. Formațiile pentru nunți sunt fine observatoare ale reacțiilor publicului. Știm bine ce înseamnă o nuntă la care ceva nu merge bine, cunoaștem stresul prin care trece orice organizator și ultimul lucru pe care ni-l dorim este să accentuăm vreo stare negativă. Muzica există, în definitiv, pentru a da oamenilor o stare de bine și pentru a-i relaxa, în niciun caz pentru a le leza gusturile și nici pentru a provoca disconfort. Și nu ne lăsăm până nu vedem pe toată lumea ridicată la joc!

Muzica de nunta, metoda de cunoastere a oamenilor

Muzica de nunta si atmosfera evenimentului

Muzica pentru nunti si muzica pentru muzica

Ce formație se potrivește la nunta ta?

Despre comunicarea cu formatia de nunta

Care este muzica de nunta ce prinde la toata lumea?