Aşa-i făcut românul, să iubească mereu cu patimă, să fie străfulgerat de fiori de câte ori întâlnește privirea persoanei care-i pune inima pe jar! Iată și vorba asta, ”a fi cu inima pe jar”, vorbește cu de la sine putere despre cum simte românul dragostea: ca pe un foc lăuntric, o văpaie care-i mistuie sufletul, dar nu cu durere și suferință, ci cu bucurie și dor, dar mai ales cu inspirație. Dintre datinile românești, la mare preț stă Dragobetele. Personaj fantastic despre care se spune că ar fi chiar fiul Babei Dochia, Dragobetele este protectorul iubirii și al celor care se iubesc.
În cinstea lui, datorită lui, poate chiar din cauza lui, românul face tot ce face. Trudește ca să-și adăpostească familia, râde și plânge alături de persoana iubită, ba chiar și la război tot pentru ea și tot cu gândul la binele ei se duce. Totuși, cel mai mult și cel mai mult, românul creează în numele iubirii. Cântă, scrie, joacă și zâmbește pentru ea, ca și când ar veni sfârșitul timpului și o dragoste de o veșnicie trebuie neapărat exprimată într-o clipă, într-o notă, într-un vers. La urma urmei, cine știe ce greutăți vrea soarta să-i arunce-n traistă.
Astăzi, în cea de-a 24 zi a lui Făurar, mai mult ca oricând trebuie să spună românul ”te iubesc!” din străfundurile inimii lui. Să sară peste piciorul celei pe care-o iubește, cum zice străvechea datină, s-o alinte până toată se preface în zâmbet, să-i cânte și s- o joace până la ziuă, pentru că fără ea ar lipsi o jumătate de lume, ar lipsi însăși fibra care îl inspiră pe român să trăiască. Așa simte el, cu tărie și cu pasiune, așa că ce alt sfat mai bun să-i dau, decât să o și arate exact așa cum o simte? Iubește, române, și spune-o pe limba ta!
