Dragii mei, trăim vremuri în care toți suntem risipiți prin lume, care încotro, în căutarea unei vieți mai bune, în căutarea unui viitor, în căutarea libertății… Fiecare își are motivul pentru care a zburat de la cuibul părintesc. Dar știi… viața asta mai bună vine cu un preț greu de plătit: singurătatea. Departe, printre străini, dorul de ai tăi ajunge să te apese, cu atât mai tare cu cât sărbătorile care odinioară aduceau toată familia laolaltă în jurul bradului se apropie. Te simți rupt de tradițiile cu care ai crescut, mirosul Crăciunului îți lipsește… Bradul este acolo, dar nu e cel de acasă, împodobit cu drag de toată familia, în acordurile colindelor neaoșe.
Așa sentimente care te încearcă tot mai tare în perioada aceasta devin dor de casă. Dor de ducă, dor de pământurile tale de baștină, de dealurile cele domoale care ți-au stat strajă somnului pe când erai prunc de-o șchioapă; dor de casa cea călduroasă și de acel miros care atât de mult îți lipsește. Îți rămâne doar să-ți împachetezi lacrimile și simțirea și lucrurile și să vii acasă. Lasă pământul străin străinilor, că nu se pustiește fără tine preț de câteva zile. Treci pe acasă și nu-i uita pe ai tăi, pentru că fără ei nu erai unde ești acum; aproape, departe, bine, rău, tot ce ești li se datorează. Tu le datorezi doar o vizită.
Vino la ei și frământă un cozonac, fugărește un porc dacă asta-i datina! Râzi cu ei cum o făceai pe vremuri, în jurul unui pahar de vin de țară aprig și bun. Sunt oamenii cei mai dragi ție și meriți, după atâta timp de stat departe, să fii alături de ei așa cum și ei au fost lângă tine de câte ori ai avut nevoie. Aripile cu care ai zburat? Ei ți le-au dat. Răsplătește-i măcar cu prezența ta. Vei vedea ce mult va-nsemna pentru ei ca locul tău de lângă brad să nu mai fie și anul acesta gol!
