Muzica, prietena cea mai buna a omului

Muzica a însoțit pașii omului pe pământul acesta încă de la nașterea lui, și ca individ, și ca specie. Este de la sine înțeles că marile evenimente din viața lui, marile rituri de trecere ca botezul, nunta sau înmormântarea să se petreacă în ritm de muzică și, unde e cazul, cu joc.

Pentru că preferințele omului în materie de cântec sunt variate, am învățat să ating urechea ta cu o varietate de genuri muzicale. Folclorul se află în inima mea chiar lângă șlagărele de muzică ușoară care ți-au încântat copilăria. Frank Sinatra a reușit să te apropie de persoana iubită mai bine decât orice alt interpret, așa că nu te sfii să te bucuri încă o dată de trilurile lui. Doar iubirea se potrivește cel mai bine cu un dans lent, care vă face să păreți un singur trup!

Și dacă vrei să fii mai săltăreț, iarăși ai de unde alege, căci folclorul românesc nu e doar de jale, ci și de veselie, că așa a știut mereu omul de pe aici, să râdă și când altora le e a plânge și să plângă până și la bucurie mare! Iar muzica locului n-a făcut decât să surprindă această trăsătură curioasă de caracter a românului și să o pună în valoare. Eu? Eu doar o duc mai departe, pentru că nu-mi doresc să moară vreodată bogatul nostru folclor în materie de vers și de cânt. De joc e treaba ta să te ocupi și să-l păstrezi în mișcare.