Muzica de nunta, metoda de cunoastere a oamenilor

Când auzi muzica de la nunta cuiva, poți să înțelegi atât mirii, cât și invitați. Citește-le privirile și zâmbetele, mișcările de dans și vei vedea că fiecare exprimă câte ceva prin atitudinea pe care o ia față de muzică. Această abilitate o are oricine, dar interpreții care cântă la nunți sunt obligați să o aibă. Este singurul mod prin care pot să-și dea seama ce cântece le plac oamenilor care-i ascultă și ce cântece nu le plac. Artistul se va adapta în funcție de public numai dacă va reuși să-l înțeleagă pe acesta, iar pentru a o face, trebuie să aibă niște abilități înnăscute de înțelegere a emoției oamenilor.

După o nuntă reușită, între artist și public se stabilește o legătură foarte strânsă. Ea nu se manifestă decât prin emoțiile care sunt transmise de la cântăreț la urechea ascultătorului, iar acesta, la rândul său, își va exprima bucuria sau dezamăgirea prin expresie și prin mișcare. Reacția artistului nu trebuie să întârzie, acesta schimbând repertoriul, chiar și din mers, dacă este cazul, pentru a putea să-și mulțumească auditoriul așa cum se cuvine.

Cântăreții de nuntă cu experiență sunt aproape la fel de buni ca niște psihologi la a citi oamenii și asta-i ajută să se îmbunătățească în mod constant. În artă, nimic nu este bătut în cuie (tablourile nu intră la socoteală). De aceea, fiecare nuntă este, pentru artist, o nouă piatră de încercare, o nouă ocazie de a învăța ceva, o nouă oportunitate de a intra în dialog cu oamenii. Într-adevăr, ceea ce face cântărețul pe scenă nu este un monolog, ci un dialog, pentru că publicul răspunde, în felul său, fiecărui stimul muzical primit din partea interpretului.